„Fără penali” și „Demisia”, mesajele pentru premierul Dăncilă, huiduită la Constanța, la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei

Fără penali și Demisia, mesajele pentru premierul Dăncilă, huiduită la Constanța, la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei
Publicat: 17/06/2018, 12:39

Premierul Viorica Dăncilă și omologul său eston, Jüri Ratas, au participat duminică la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanța.

Jüri Ratas a vorbit despre cele peste 200 de consulate pe care le are Estonia și despre relația dintre Estonia și România.

„Faptul că premierul Viorica Dăncilă se află aici, alături de noi, este un semn puternic față de prietenia noastră. Sper ca, după deschiderea zborului direct între Constanța și capitala Estoniei, cetățenii români să vină în Estonia. (…) Sper că schimburile de experiență între studenți și profesori din Estonia și România să aducă numai beneficii”, a afirmat premierul Estoniei.

La rândul său, Dăncilă a urat succes consulului onorific Alexandru Bobe, prorectorul Universității „Ovidius” Constanța.

„Am convingerea că activitatea dumnealui ne va ajuta să facem noi pași în colaborarea pe care o avem cu Republica Estonia. În același timp, vreau să mulțumesc autorităților centrale și locale pentru munca depusă în ceea ce privește funcționarea consulatului. Aș putea spune că ultimele zile au fost deosebit de importante pentru intensificarea relațiilor bilaterale și economice între România și Estonia. Am avut discuții cu prim-ministrul Estoniei legate de intensificarea cooperării economice, am vorbit despre dorința României de a împărtăși din experiența și expertiza în privința digitalizării, despre dorința României de a împărtăși experiența Estoniei în ceea ce privește preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene. Am semnat un memorandum între Ministerul Mediului de Afaceri și Agenția de Investiții din Estonia, am inaugurat primul zbor sezonier, și iată că azi inaugurăm împreună Consulatul Onorific al Estoniei. Sunt pași importanți care arată dorința noastra de cooperare și am speranța și convingerea că acești pași vor fi urmați de alții, astfel încât cooperarea dintre cele două state să fie din ce în ce mai strânsă și să se concretizeze în pași importanți în diferite sectoare de activitate”, a spus premierul României.

La ieșirea din sediul central al Universității „Ovidius” din Constanța, unde s-a desfășurat ceremonia de inaugurare a Consulatului Onorific al Estoniei, câteva persoane au huiduit-o pe Viorica Dăncilă și au strigat „Demisia”. Oamenii aveau tricouri pe care scria „fără penali” și afișe cu mesajul „Demisia”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Weekend compromis în România. Veștile de la ANM strică toate planurile
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×